6. Fuziunea nucleara controlata sau eroarea mileniului III in fizica. Interactiunea radiatiilor ultraviolete cu substanta-materia. Interactiunea campului electromagnetic cu particulele atomice Unirea efectului fotonic, electric, magnetic si termic 19 mai 1989 fuziunea nucleara prin efect fotoelectromagnetotermic. La teatrul Maria Filotti din Braila. Solenoidul de cuart. Energia de legatura. Plasma rece. Fuziunea nucleara controlata a plasmei reci. Aur dupa dorinta. Campul unificat. Spectrul electromagnetic luminos.

Doi oameni de stiinta cunoscuti, prof. Martin Fleischmann de la Universitatea Southamgton, Marea Britanie si prof. Stanley Pons de la Universitatea Utah, S.U.A., au anuntat rezultatul unei experiente care a uimit lumea intreaga. Aceasta se intampla in primavara anului 1989.

Cei doi au sustinut si afirmat ca, au reusit sa produca o reactie de fuziune nucleara controlata.

De fapt a fost cea mai mare “gafa stiintifica” in domeniul fizicii, “eroarea mileniului III in fizica”.

Culmea acestei erori a fost atunci cand, numeroase ziare si posturi de televiziune din intreaga lume si foarte multi oameni de stiinta de pe suprafata globului, afirmau la randul lor ca, s-a obtinut fuziunea nucleara controlata.

Fizicieni de renume mondial care predau cursuri de fizica in renumite universitati ale lumii, au realizat ceva si nu stiau ce anume.

Au fost insa, cercetatorii care au constatat ca la electrodul de paladiu se aduna atomi de hidrogen intr-o asa maniera, incat, la un moment dat explodeaza, degajand o mare cantitate de caldura.

Acestia au creat un fel de dispozitiv electrochimic, un curent electric a fost trecut intre doi electrozii unul de platina si unul de paladiu, suspendati intr-o solutie de litiu cu apa grea (adica apa in care atomii de hidrogen sunt inlocuiti cu deuteriu- un izotop al hidrogenului.

Paladiu este un metal care absoarbe hidrogenul. Cei doi cercetatori sustineau ca, fuziunea intre doi atomii de deuteriu se produce in structura cristalina a paladiului si ca rezultat, se degaja o caldura de patru ori mai mare decat la simpla trecere a unui curent electric.

Se cunoaste faptul ca, paladiu este folosit in chimie drept catalizator de hidrogenare. Viteza unei reactii chimice este modificata de prezenta catalizatorilor. Cataliza poate fi pozitiva cand catalizatorul mareste viteza de reactie, sau negativa cand diminueaza viteza de reactie.

In cazul acestui experiment paladiul a marit viteza de reactie si a rezultat aceea energie imensa  neasteptata. Cei doi profesori au realizat “electroliza apei grele”, fiind totusi o realizare remarcabila, dar nu ce au afirmat initial.

Conditiile de realizare a fuziunii controlate sunt cu mult mai complexe, decat o simpla electroliza, de oricare natura ar fi ea.

Interactiunea radiatilor ultraviolete cu substanta are ca efect smulgerea electronilor din invelisul electronic al atomilor substantelor respective.

Radiatiile ultraviolete sunt alcatuite din fotoni electronici.

In cazul hidrogenului prin interactiunea fotonilor electronici ai radiatiilor ultraviolete se smulg electronii din invelisul electronic al atomului, iar in urma acestei interactiuni apar particule elementare libere, protoni si electroni, se obtine astfel, cea mai simpla plasma, plasma rece.

Acum, ar fi interesant sa realizam procesul invers, de fuzionare a acestor particule libere.

In plasma rece ne aflam in prezenta unor particule libere incarcate din punct de vedere electric, protoni care au sarcina electrica pozitiva si electroni care au sarcina electrica negativa.

Particulele nucleare individuale libere sunt sarcini electrice, pozitive-protoni si negative-electroni, iar pentru unirea lor trebuie sa obtinem o viteza suficient de mare pentru a invinge fortele de respingere reciproca care sa permita apropierea lor.

Cresterea vitezelor unor particule atomice s-a realizat cu succes in acceleratoarele de particule.

In cazul de fata nu intram in structura si principiile de functionare al acceleratoarelor de particule care difera intre ele si ar fi o munca inutila.

Aceste acceleratoare de particule dispun de instalatii complicate si costisitoare.

In primul rand instalatii de vidare, cand substanta-materia ne inconjoara din abundenta, pretutindeni si asteapta de milenii sa fie folosita cu consum redus de energie, iar ea, este capabila sa ne dea in schimb mai multa energie decat ne-am fi imaginat vreodata.

Trebuie doar sa intram in acel microcosmos al materiei unde atomul este capabil sa absoarba si sa emita energie, avand totodata posibilitatea sa obtinem energie din masa materiei care se poate gasi pretutindeni.

Interesant este faptul ca, formula E = mc² nu contine nici o referire la o anumita substanta, dar nici nu este nevoie, caci un gram de aer, gram de apa sau gram de particule cosmice, reprezinta tot un gram de masa.

Deci, noua ne revine rolul important de a pune in libertate orice cantitate de energie din masa materiei care ne inconjoara si pe care sa o folosim sau adapta la aparatele si utilajele construite pana in momentul de fata.

Actualele acceleratoare de particule au dimensiuni si greutati uriase, de exemplu, acceleratorul de protoni al C.E.R.N. de la Geneva numai pentru construirea electromagnetilor a fost necesara o cantitate de 3200 de tone de materiale.

Toate aceste constructii si instalatii colosale sunt realizate pentru a accelerarea unor simple sarcini electrice, iar cea mai importanta componenta a acceleratoarelor de particule o constituie camera de accelerare unde are loc de fapt accelerarea particulelor.

Indiferent de forma camerei de accelerare principiul de accelerare al particulelor-sarcinilor electrice libere este acelasi, prin interactiunea unor campuri electromagnetice creste viteza de deplasare a acestor particule-sarcini electrice libere.

In vederea obtinerii fuziunii unor particule-sarcini electrice este necesar sa realizam anumite campuri electromagnetice pentru a creste viteza de deplasare a particulelor-sarcinilor electrice pentru a invinge fortele de respingere reciproca a lor si care sa permita fuziunea lor.

H.C. Oersted a descoperit ca, la trecerea unui curent electric printr-un conductor, in jurul acestuia ia nastere un camp magnetic care se numeste camp electromagnetic.

Ampere, Faraday si alti au stabilit ca, forma si distributia campului magnetic depind de forma circuitului si valoarea curentului electric si ca, campul magnetic B(H) este perpendicular pe curentul electric, iar liniile de camp magnetic sunt linii inchise. Efectele ce apar in campul magnetic sunt reprezentate prin marimea caracteristica a campului magnetic numita intensitate magnetica H.

In interiorul unei bobine de sarma se introduce un ac magnetic. La trecerea unui curent electric prin bobina de sarma, acul magnetic se pozitioneaza perpendicular pe axa bobinei.

Prin diferite experiente s-au obtinut relatiile:

- intensitate magnetica H = N ^. I / l, unde, N reprezinta numarul de spire, I intensitatea curentului electric care circula prin bobina, iar l lungimea bobinei

- inductie magnetica B = m ^.H unde, m este permeabilitatea magnetica.

Daca in locul acului magnetic introducem in interiorul bobinei de sarma o bara de otel, la trecerea curentului electric prin bobina de sarma, bara de otel se magnetizeaza prin influenta.

Acest fenomen a dus la construirea electromagnetilor cu aplicatii multiple.

In cazul nostru, in locul barei de otel folosim plasma rece, particulele-sarcinile electrice libere obtinute din moleculele si atomii de hidrogen prin iluminare cu radiatii ultraviolete.

In campul electric exterior particulele-sarcinile electrice sunt accelerate in mod continuu, in cel magnetic particulelor le sunt curbate traiectoriile.

In camp electromagnetic particulele-sarcinile electrice libere, pozitive-protoni si negative-electronii se deplaseaza in forma de spira, sensul deplasarii fiind opuse pentru sarcinile cu semne diferite. Diametrele spirelor difera datorita diferentelor de masa. Cu cat energia particulelor este mai mare, cu atat mai mare este si diametrul spirelor.

Astfel, prin accelerarea particulelor libere in campul electromagnetic putem obtine fuziunea lor.

Din cele prezentate rezulta ca, prin interactiunea radiatiilor ultraviolete si a campurilor electromagnetice asupra substantei materiei putem realiza plasma rece, particule-sarcini electrice libere, iar prin accelerarea sau cresterea vitezei lor de deplasare obtinem fuziunea lor.

In cazul acesta pentru a obtine plasma si fuziunea nucleara este necesar sa utilizam o sursa de energie care sa emita radiatii ultraviolete, avand in acelasi timp proprietati electromagnetice si termice.

In continuare prezint un experiment care consider ca, a reusit, avand ca scop unirea efectului: luminos (fotonic), electric, magnetic si termic (caloric).

Am confectionat o spirala de sticla vidata in interior, in care a fost introdus mercur si argon, avand doi electrozi conectati la un balast de 220 V si 250 A. La aplicarea tensiunii de alimentare intre electrozi, in spatiul din interior are loc o descarcare electrica luminescenta. Sub influenta campului electric descarcarea electrica luminoasa se extinde apoi intre cei doi electrozi, curentul fiind limitat de balast.

Electrozii si spirala de sticla se incalzesc, iar in momentul in care toata cantitatea de mercur s-a vaporizat, spirala se considera intrata in functiune. Odata spirala de sticla pusa in functiune primul efect care apare este cel luminos (fotonic). Am stins toate sursele de lumina din camera in care a avut loc experimentul, singura sursa de lumina a ramas spirala de sticla care emitea o lumina violeta.

Am apropiat de spirala de sticla luminoasa o busola care a indicat existenta unei forte electromagnetice foarte slabe, acul busolei a fost deviat cu cateva grade.

In interiorul spiralei de sticla am introdus un termometru de camera (inainte de punerea spiralei de sticla in functiune) care a indicat o crestere a temperaturii de la 14,2⁰C la 16,6⁰C, adica 2,4⁰C pe o perioada de 30 de minute, deci avem si efect caloric (termic), dar la valori extrem de mici.

In continuare am urmarit doua aspecte: unul daca spirala de sticla poate incalzi o anumita cantitate de apa si cum se comporta ea in apa. Am pus trei litri de apa intr-o cuva de plastic si am introdus spirala de sticla luminoasa in cuva cu apa.

Temperatura apei a crescut de la 14⁰C la 15,1⁰C adica 1,1⁰C in 30 de minute.

Spirala de sticla s-a incalzit datorita faptului ca, radiatia infrarosie este absorbita de aceasta. Sticla este transparenta pentru undele luminoase (sau radiatii vizibile), dar mult mai putin transparenta pentru radiatiile infrarosii si ultraviolete.

Rezultatele valorice modeste obtinute cu aceasta spirala de sticla luminoasa se datoreaza cantitatii reduse de mercur aflat in interiorul tubului de sticla.

Trebuie mentionat faptul ca, spirala de sticla a fost luminoasa, avand culoarea violeta, in atmosfera si in cuva cu apa. In concluzie spirala de sticla poate functiona la fel de bine, in ambele medii.

Aceasta spirala confectionata din sticla constituie un model pentru a putea explica fenomenele de generare a luminii de culoare violeta, formarea plasmei si a fuziunii nucleare.

Cu ajutorul acest experiment de foarte multi ani incercam sa explic, conditiile necesare obtinerii plasmei reci si a fuziunii nucleare.

Intre timp, au aparut cei doi profesori cu solutia, in cazul reactiei de fuziune nucleara controlata.

Am urmarit evolutia experimentului fuziuni nucleare controlate din curiozitate, deoarece era imposibil din punct de vedere fizic, chimic, tehnic si stiintific de obtinut intr-o simpla eprubeta, reactia de fuziunea nucleara controlata.

Dupa concluziile finale negative, la care s-a ajuns dup aceasta fuziune nucleara controlata realizata de cei doi profesori, am avut cateva discutii cu domnul prof. Ion Manzatu pe aceasta tema, pentru ca in final, sa ma invite la un simpozion de stiinta care urma sa aiba loc in orasul Braila, pentru a-mi putea prezenta teoria mea cu privire la obtinerea plasmei reci si a reactiei de fuziune nucleara prin efect fotoelectromagnetotermic.

Astfel, pe data de 18 mai 1989, ma aflam in sala de conferinte a Teatrului Maria Filotti din Braila. Nu eram inclus in program. Doamna Godeanu m-a asigurat ca, a doua zi voi fi inclus in program si imi voi prezenta lucrarea.

Participam la constituirea “Centrului Interdisciplinar Judetean Braila“ al Asociatiei Oamenilor de Stiinta din Romania, precum si la simpozionul “Aspecte energetice si informationale in ecosisteme” organizat in colaborare cu Institutul Central de Biologie Bucuresti.

La deschiderea simpozionului a vorbit doamna Jelea Vancea Gabriela, domnul acad. Nicolae Teodorescu, domnul acad. Stefan Milcu, doamna Marioara Godeanu si alti. Am asistat la“lupta pentru ideii” cum o numea cineva din sala. O lupta frumoasa, de genul “pro si contra” cu schimburi amicale de cuvinte, pline de respect si intelepciune. Majoritatea participantilor au venit cu tot felul de lucruri interesante, diapozitive, planse, fotografii sau aparate. A fost o zi plina de expuneri, una mai interesanta decat alta.

A doua zi, la sfarsitul primei parti a simpozionului, la ora 13 (19 mai 1989), doamna Godeanu face prezentarea mea si a lucrarii fuziunea nucleara prin efect fotoelectromagnetotermic, lucrare ce urma sa o prezint participantilor la acest simpozion de stiinta. Cu sprijinul domnilor Laurentiu si George Cusnarencu redactor sef la Revista MAGAZIN, am instalat doua spirale de sticla, pe care le-am pus in functiune.

Un domn din sala s-a oferit sa ma ajute sa-mi expun plansele din calc pe un ecran, cu ajutorul unui aparat ce se afla in sala. S-a stins lumina in sala de conferinte. Singura sursa de lumina in toata sala de conferinte erau spiralele mele confectionate din sticla avand in interior vapori de mercur si argon.

Spiralele din sticla emiteau o lumina violeta, foarte placuta.

In aceasta atmosfera am vorbit despre “fuziunea nucleara prin efect fotoelectromagnetotermic”.

La sfarsitul prezentarii mele, a vorbit domnul acad. Stefan Milcu care a inceput cu prezentarea experimentelor legate de reactia de fuziune nucleara controlata a celor doi profesori Fleischmann si Pons, continuand cu ideea ca, “o alta varianta sau tentativa de rezolvare a acestei probleme stiintifice este binevenita, mai ales din partea unui roman”.

Dupa un anumit timp, cei doi profesori au avut probleme, si-au cerut scuze, s-au dus la publicatia respectiva sa retracteze declaratia pripita, dar nu i-a mai bagat nimeni in seama.

Am fost suprins, cum de au putut gresi atatia oameni de stiinta la un loc, sustinand aceeasi greseala din mai multe parti ale globului.

Se stie ca, in fizica sau chimie, daca se schimba anumiti parametri tehnici sau de alta natura, apar fenomene cu proprietati fizice si chimice noi.

Avand in vedere proprietatile fizice si chimice deosebite ale cuartului, fata de sticla obisnuita si pentru a obtine radiatiile ultraviolete este necesar sa inlocuim spirala confectionata din sticla cu o spirala confectionata dintr-un tub de cuart, dupa modelul tubului de descarcare al unei lampi cu vapori de mercur.

Cuartul sau bioxidul de siliciu SiO₂, este un polimer cu formula (SiO₂)_n a carui structura poate fi prezentata astfel: fiecare atom de siliciu se gaseste in mijlocul unui tetraedru in varful caruia sunt dispusi atomi de oxigen. Fiecare dintre atomi de oxigen fiind legati la randul sau de doi atomi de siliciu.

Cuartul are duritatea 7 si densitatea 2,6 - 2,8 gr/cm³. Cuartul este transparent pentru radiatiile ultraviolete si infrarosii, spre deosebire de sticla. Cuartul are un grad mai redus de incalzire la trecerea radiatiilor ultraviolete si infrarosii prin structura sa atomica, decat sticla obisnuita.

Datorita proprietatii sale de a fi transparent pentru radiatiile ultraviolete, se foloseste la confectionarea lampilor de cuart cu vapori de mercur pentru producerea radiatiilor ultraviolete. Cuartul este piezoelectric prin variatii de presiune, un capat al cristalului se incarca pozitiv, iar celalalt capat negativ, acesta devine un magnet.

Cuartul are punctul de topire foarte ridicat 1550⁰C  1705⁰C, deoarece este puternic polimerizat. Cuartul este incolor sau colorat.

Mercurul (hidrargir) Hg, este folosit la constructia solenoidului. Mercurul este un metal alb, stralucitor, lichid la temperatura obisnuita.

Mercurul se solidifica la 38,87⁰C si fierbe la 356,9⁰C.

Densitatea mercurului este de 13,6 gr/cm³. Are conductibilitatea termica si electrica relativ mica. Mercurul emite chiar la temperatura normala vapori toxici. In combinatiile sale mercurul este electropozitiv, mono si bivalent.

In compusi monovalenti doi atomi de mercur sunt legati intre ei (-Hg-Hg-), in solutie existand ionii Hg.

Mercurul metalic este intrebuintat la realizarea diferitelor aparate ca: barometre, termometre, la construirea lampilor cu cuart (SiO₂) pentru producerea razelor ultraviolete si in lampile redresoare de curent electric.

Mercurul este supraconductor Hg a 4,15⁰K.

Se cunoaste ca, un curent electric odata indus intr-un supraconductor se pastreaza vreme indelungata la aceeasi valoare, ceea ce face sa nu prezinte nici o scadere a intensitatii curentului electric.

Cunoscand aceste proprietati ale cuartului si mercurului putem construi o infasurare identica cu a unui solenoid cu care sa obtinem radiatii ultraviolete si campuri electromagnetice, energii necesare obtineri plasmei reci si a fuziuni nucleare.

Solenoidul este o bobina electrica fara miez de fier, de forma cilindrica ale carei spire sunt dispuse in unul sau mai multe straturi.

In scoala lui Charcot s-a descoperit ca, influenta campului magnetic a unui solenoid este similara cu cea a unui magnet permanent.

Solenoidul 1 de cuart este prevazut cu doi electrozi principali din wolfram 2 si din doi electrozi auxiliari de amorsare 3. Fiecare electrod auxiliar este conectat printr-un rezistor de amorsare R₁ si R₂ la electrodul principal din extremitatea opusa a solenoidului, doza de mercur (Hg) si argon.

La constructia solenoidului din cuart nu se utilizeaza luminofori care au rol de conversie a radiatiei ultraviolete in radiatie vizibila, deoarece in cazul de fata avem nevoie de radiatii ultraviolete.

Solenoidul are un numar “n” de spire si o forma patrata la interior. Este de preferat aceasta forma patrata la interiorul solenoidului deoarece din experimente a rezultat ca, solenoidului care are o forma patrata si nu rotunda la interior ii creste intensitatea magnetica.

Solenoidul 1 este inglobat in doua tuburi de cuart, unul la suprafata exterioara 2 si unul la suprafata interioara 3 care il izoleaza termic fata de curentii de aer. Existenta unei convectii naturale in aer ar determina cresterea timpului necesar pentru evaporarea mercurului, deci si timpul de intrare in regim de functionare ar fi prea mare.

Un alt avantaj al tuburilor de cuart este acela ca, inlatura poluarea solenoidului sau atingerea acestuia cu mana, determina scoaterea prea matura din uz a solenoidului.

Solenoidul de cuart este capabil sa absoarba si sa accelereze orice tip de particule existente in natura.

Odata pus in functiune solenoidul de cuart emite radiatii ultraviolete, dispune de un camp electromagnetic cu doua polaritati electromagnetice, pozitive S si negative N si un camp termic rezultat din incalzirea spiralei de cuart.

Pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S are loc absorbtia particulelor de aer din atmosfera terestra alcatuite din molecule si atomi de azot (N) in proportie de 78.9% si oxigen (O) 20,39% in interiorul spiralei de cuart, particule predominante in atmosfera terestra.

Asupra particulelor de aer interactioneaza fotonii radiatiilor ultraviolete prin efect Compton care descompun atomi in particule atomice libere: electroni, protoni si neutroni care formeaza plasma rece.

In campul electric exterior particulele sunt accelerate continuu, iar in cel magnetic particulelor le sunt curbate traiectoriile, cu exceptia neutronilor (n) care au moment magnetic si a fotonilor ultravioleti (g) care descompun particulele atomice, sunt particule neutre din punct de vedere electric si se deplaseaza liniar pe axa camerei de accelerare, iar in continuare campul termic imprima particulelor o viteza proportionala cu patratul temperaturii, conform teoriei cinetice a gazelor.

Electronii (_-e) si protoni (p) se deplaseaza in spirale, sensurile deplasarii fiind opuse pentru sarcinile cu semne diferite. Diametrele spirelor difera datorita diferentelor de masa. Cu cat energia particulelor este mai mare, cu atat mai mare este si diametrul spirelor.

In cazul de fata, pentru a face mai usoara intelegerea proceselor de absorbtie a particulelor, descompunerea lor, formarea plasmei, accelerarea particulelor si reactia de fuziune nucleara folosim in mod arbitrar un atom de azot (N) si unul de oxigen(O), deoarece procesele amintite in realitate sunt cu mult mai complexe, volum, proportionalitate, viteza, etc.

Solenoidul de cuart absoarbe in interiorul sau pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S un atom de azot (N) si unul de oxigen (O).

In prima faza, electronii orbitali ai celor doi atomi sunt bombardati simultan de catre fasciculul de fotoni al radiatiilor ultraviolete si ca o consecinta a acestei interactiuni, toti electronii sunt smulsi de pe orbitele lor, accelerati si deplasati in forma de spira, in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic, pe o orbita periferica in interiorul solenoidului care poate fi numit camera de accelerare.

Fotoni care au produs smulgerea electronilor de pe orbitele lor se deplaseaza in zona centrala pe axa interioara a camerei de accelerare, in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic, deoarece au masa de repaus, dar nu au sarcina electrica.

In interiorul camerei de accelerare apar nucleele atomice libere care constituie forta tare nucleara, electroni liberi care reprezinta forta slaba nucleara si fotonii ultravioleti (g) care au produs descompunerea particulelor absorbite.

In faza a doua, atomii sunt ionizati, au pierdut electroni din invelisul electronic, a ramas nucleul de atom si de oxigen liberi.

Stim ca, forta tare nucleara actioneaza pe o raza de 10^-15 m si tine legati toti componenti nucleului.

Nucleele atomice sunt lipsite de invelisul de electroni, procesul de contopire sau fuziune a lor, nu poate avea loc in aceasta situatie, deoarece nucleul atomic in care este concentrata toata masa atomului poarta sarcina electrica pozitiva, iar conform legilor electrostatice corpurile cu sarcini electrice de acelasi semn se resping, iar corpurile cu sarcini electrice de semn opus se atrag.

In cazul nostru cele doua nuclee atomice nu se vor uni, ci se vor respinge reciproc, conform acestei legi.

Nu numai atat, dar nu poate avea loc nici o emisie de energie, deoarece se stie ca, protoni si neutroni din nucleul atomic sunt supusi unor forte nucleare puternice care pastreaza indentitatea nucleului respectiv, numita energie de legatura.

De asemenea se stie ca, intre particulele componente ale nucleului atomic- protoni si neutroni - se exercita doua forte:

- forte de atractie intre particulele componente - protoni si neutroni -, numite forte nucleare

- forte electrostatice de respingere numai intre protoni.

La distante mici de 10^-18 m se exercita forte nucleare de atractie, iar la distante mari de 10^-8 m, numai forte electrice de respingere. Primele atrag si unesc particulele nucleare protoni si neutroni -, celelalte le resping si nu permit compunerea lor.

Se stie ca, energia de legatura a unui nucleu este energia necesara pentru a desface nucleul in nucleonii componenti, fiecare nucleon ramanand, dupa desfacere in repaus si suficient de departe fata de ceilalti nucleoni, pentru ca sa nu se mai exercite nici o forta intre ei. Invers, cand nucleonii se compun, se elibereaza energia de legatura si se formeaza nucleoni in starea lor energetica fundamentala, conform legii conservarii energiei.

Pentru calcularea energiei de legatura a nucleului unui atom se foloseste, masa atomica a atomului neutru respectiv:

- masa electronului 0,00055

- masa protonului 1,00783

- masa neutronului 1,00867.

Pentru a afla energia de legatura a nucleului de oxigen (¹⁶₈O), se procedeaza astfel:

masa celor 8 protoni 8(1,00783 - 0,00055)u = 8,05824u

masa celor 8 neutroni 8 x 1,00867u = 8,06936u

masa celor 16 nucleoni 8,05824u + 8,06936u = 16,12760u

masa nucleului de oxigen(¹⁶₈O) (15,99492 - 8 X 0,00055)u = 15,99052u

diferenta de masa 16,12760u - 15,99052u = 0,13708u

Diferenta de masa corespunde energiei de legatura totale F.

F = d m x c 2 = 0.13708 x u x c² = 0,13708 x 1,66 x 10^-27 x 2,9987² x 10¹⁶ = 2,05 x 10¹¹ J = 128 MeV

Unde u reprezinta unitatea atomica de masa 1,66043(7) x 10^-27Kg, iar c este viteza luminii 299870 Km/s.

In calcul se poate utiliza si energia de repaus a unitatii de mase atomice, adica produsul u x c² care are valoarea: 1,483 x 10^-10 J = 931,5 MeV

Acest calculul arata ca, daca comunicam nucleului de oxigen O energia de 128 MeV, atunci poate avea loc desfacerea nucleului in cei 16 nucleoni componenti, iar daca cei 16 nucleoni se compun, in acest caz se elibereaza energia de legatura egala cu 128 MeV si se formeaza nucleul atomului de oxigen ¹⁶₈O in starea sa energetica fundamentala.

Starea energetica fundamentala a unui nucleu este starea energetica caracterizata prin energia cea mai coborata.

Starea energetica fundamentala a unui nucleu este starea energetica caracterizata prin energia cea mai coborata.

Energia medie pe nucleon este :

F/A = 128/16 = 8 MeV

A este numarul de masa si reprezinta numarul de protoni si neutroni din care este constituit nucleul unui atom:

A = Z + N.

Z este numarul atomic si reprezinta numarul de ordine al unei specii atomice in sistemul periodic al elementelor, egal cu numarul de protoni si electroni din nucleu.

N este numarul de neutroni din nucleu.

Acest calcul se poate generaliza pentru orice nucleu.

Se poate calcula, prin aceeasi metoda energia de legatura a nucleului atomului de azot ¹⁴₇N, pentru a se desface in particulele sale componente. Nucleul atomului de azot ¹⁴₇N are nevoie de o energie de 101,06 MeV pentru desfacerea sa in particule sale componente.

F/A = 101/14 = 7,2 MeV

Nucleul de azot ¹⁴₇N are o energie de 7,2 MeV pe nucleon.

Pentru desfacerea nucleului atomului de oxigen ¹⁶₈O in protoni si neutroni este necesara o energie de 128 MeV, iar pentru desfacerea nucleului atomului de azot ¹⁴₇N este suficienta energia de 128 MeV, deoarece am prezentat anterior ca, pentru desfacerea nucleului atomului de azot ¹⁴₇N este necesara energia de 101,06 MeV.

In acest caz putem trage concluzia ca, daca avem o sursa de energie constanta suficienta pentru desfacerea (descompunerea) unui nucleu, de exemplu oxigenul O, atunci toti atomi care se situeaza cu un numar de ordine mai mic decat atomul de oxigen in sistemul periodic al elementelor, respectiv azotul N, carbonul C si alte nuclee care au energie de legatura mai mica se desface sau descompune automat in particulele sale componente in protoni si neutroni.

In aceasta faza este esential sa descompunem nucleele celor doi atomi de azot si oxigen simultan in nucleoni componenti pentru ca la compunerea lor, sa obtinem o noua particula si energia de legatura.

Fotonii ultravioleti (g) interactioneaza cu protonii pe care ii smulg de pe orbitele lor.

Protoni sunt accelerati si se vor deplasa de asemenea pe traiectorii sub forma de spira, diametrul spirei este mai mare deoarece masa atomica a protonilor este mai mare, in sens opus fata de sensul electronilor, dar in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic.

Astfel, apar in interiorul camerei de accelerare protonii liberi.

In faza a treia, neutronii ramasi sunt bombardati la randul lor de catre fasciculul de fotoni in urma careia are loc imprastierea, accelerarea si deplasarea lor liniar pe axul camerei de accelerare, in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic.

Astfel, rezulta neutronii liberi care incheie procesul de formare a plasmei reci.

Se stie ca, plasma se caracterizeaza (fata de un gaz banal) prin prezenta in amestec a sarcinilor electrice libere.

In faza a patra, in urma proceselor amintite particulele elementare libere accelerate, inving fortele de respingere reciproca si permit unirea sau fuziunea lor.

Inainte de a vorbi de fuziunea particulelor accelerate trebuie facuta precizarea ca, in atom exista doua forte, respectiv:

- forta de atractie intre toate particulele componente, electroni, nucleul atomic respectiv, protoni si neutroni, numite forte nucleare

- forta electrostatica de respingere valabila numai intre particulele care au sarcina electrica de acelasi fel, de exemplu, proton-proton si electron-electron.

Neutronii liberi asimileaza protonii din jurul lor, avand rol de chit, tin protonii care au tendinta sa fuga unul de altul, la un loc, se formeaza un nucleu care asimileaza la randul sau electroni liberi din jurul lor, constituind o structura atomica compusa dintr-un atom format din 15 electroni, 15 protoni si 15 neutroni.

Iar ca rezultat al fuziunii nucleare dintre atomul de oxigen ¹⁶₈O si azot ¹⁴₇N obtinem atomul de fosfor ³⁰₁₅P.

Pe la polaritatea electromagnetica negativa N a camerei de accelerare se emit particulele de fosfor ³⁰₁₅P, fotoni care au participat la descompunerea atomilor de oxigen si azot si energie de 229,06 MeV, rezultata la formarea atomului de fosfor.

¹⁶₈O + ¹⁴₇N = ³⁰₁₅P + 229,06 MeV

Avand in vedere faptul ca, cuartul are proprietatea de a fi transparent pentru radiatiile ultraviolete rezulta ca, solenoidul confectionat din cuart se va incalzi foarte putin, la valoarea unui bec cu vapori de mercur de inalta presiune, fapt pentru care se poate spune ca, reactia de fuziune nucleara, se produce la temperatura scazuta, la rece.

In cazul absorbtiei unui numar mai mare de particule, la emisie ar putea sa apara particule care nu au o structura atomica completa, acestia pot fi ioni pozitivi, negativi sau particule libere, electroni, protoni sau neutroni.

Aceste particule insotesc la emisie atomul neutru si energia rezultata.

Toate aceste particule sunt emise sub forma de cuante de radiatii b, a si g.

Radiatiile b sunt alcatuite din electroni si ioni negativi care au sarcina electrica negativa.

Radiatiile a sunt formate din protoni si ioni pozitivi care au sarcina electrica pozitiva.

Radiatiile g sunt compuse din fotoni ultravioleti, neutroni si atomi care sunt neutri din punct de vedere electric.

Sa presupunem ca, in camera de accelerare am avut energia de 128 MeV.

Cu aceasta energie am absorbit, descompus si accelerat atomul de oxigen O, (128 MeV) si atomul de azot N (101,06 MeV), iar prin fuziunea lor am obtinut o alta structura atomica, respectiv fosforul P, insotita de o degajare de energie de 229,06 MeV, cu mult mai mare decat am folosit initial.

Am mentionat anterior ca, daca am dispune de o sursa de energie constanta (ex. 128 MeV), atunci putem absorbi, descompune, accelera si fuziona toate particulele care se afla sub aceasta valoare energetica.

Avand aceasta sursa de energie constanta de 128 MeV, putem absorbi, descompune, accelera atomul de oxigen O (128 MeV), atomul de azot N (101,06 MeV), atomul de carbon C (89 MeV) si a alte particule care au un numar de ordine mai mic in sistemul periodic al elementelor, iar prin fuziunea lor am obtine o alta structura atomica, alcatuita din 21 de protoni, 21 neutroni si 21 electroni respectiv, atomul de scandiu Sc si o energie de 318,06 MeV.

¹⁶₈O + ¹⁴₇N + ¹²₆C = ⁴²₁₂Sc + 318,06 MeV

Am avut initial o energie de 128 MeV, iar prin transformarile amintite, am obtinut o alta structura atomica scandiu (Sc) si o energie de 318,06 MeV care este cu mult mai mare decat am folosit initial.

Deci, prin reactia de fuziune nucleara obtinem mai multa energie decat folosim initial, tot odata avem posibilitatea obtinerii unor noi tipuri de particule atomice necesare nevoilor noastre.

Conform Tabelului fuziunii nucleare al elementelor, am putea obtine orice tip de particule cu proprietatii fizice si chimice dorite. Am reusi chiar si reactii de fuziune a doi atomi de acelasi fel. De exemplu : fuziunea a doi atomi de carbon ¹²₆C:

¹²₆C + ¹²₆C = ²⁴₁₂Mg+178 MeV

de unde, ar rezulta magneziu ²⁴₁₂Mg si o energie de 178 MeV.

Prin acelasi procedeu de bombardare cu un fascicul de fotoni ultravioleti a unor atomi, am putea obtine aur.

Alchimisti foloseau o filozofie hermetica, dupa legendarul Hermes Trismegistus, imbinand gandirea mistica cu cercetari empirice asupra diverselor substante chimice.

Acestia au descoperit probabil numeroase fenomene stiintifice importante, pe care nu le-au mentionat pentru ca, ei nu le considerau interesante. Scopul lor principal era de a transforma metalul in aur.

Un atom de aur Au, are o structura atomica alcatuita din 79 protoni, 79 neutroni si 79 electroni. Se stie ca, pentru a transforma un atom sau element in altul, trebuie sa modificam numarul de protoni, neutroni si electroni din structura atomului.

In 1919 Rutheford a bombardat atomi de azot cu particule alfa (nuclee de heliu). Acestea penetreaza atomii de azot si produc un izotop al oxigenului O (alcatuit din 8 protoni si 9 neutroni) si hidrogen (un proton si un electron).

Aceasta a fost prima transmutare a unui element.

In acceleratorul de particule putem folosi mercurul Hg care are o structura atomica formata din 80 protoni, 80 neutroni si 80 electroni pentru obtinerea aurului, iar cu ajutorul fotonilor smulgem sau capturam cate un proton, neutron si electron si acesta se transforma in atom de aur Au, avand o structura atomica alcatuita din 79 protoni, 79 neutroni si 79 electroni, dar si un atom de deuteriu, un izotop al hidrogenului.

¹⁶⁰₈₀Hg - ₊p - _on - _-e = ¹⁵⁸₇₉Au + ²₁D

Pentru a captura un electron, proton sau neutron din camera de accelerare, instalam in interiorul camerei de accelerare un electrod negativ, un electrod pozitiv si un minuscul electromagnet.

Electrodului negativ ii transmitem o energie negativa identica cu ceea a unui proton care va captura un proton de sarcina pozitiva.

Electrodului pozitiv ii transmitem energia identica cu ceea a unui electron care va captura un electron de sarcina negativa.

Electromagnetul de dimensiuni reduse il instalam pe axul camerei de accelerare, caruia ii transmitem o energie de magnetizare identica cu a unui neutron si atunci se va captura magnetic un neutron.

Prin aceeasi metoda de smulgere sau captura putem obtine aur Au din plumb Pb.

Se stie ca, un atom de plumb Pb este alcatuit din 82 protoni, 82 neutroni si 82 electroni, iar cu ajutorul fotonilor smulgem sau capturam: 3 protoni, 3 neutroni si 3 electroni si obtinem un atom de aur Au si un atom de litiu Li.

¹⁶⁴₈₂Pb  3₊p  3₀n  3e = ¹⁵⁸₇₉Au + ⁶₃Li

Putem obtine aur Au prin reactia de fuziune nucleara a doi atomi diferiti, de exemplu: ytriu Y si zirconiu Zr, prin suma particulelor componente din structurile lor atomice respectiv, protoni, neutroni si electroni rezulta, numarul identic de particule din structura atomului de aur Au.

Aceasta reactie de fuziune nucleara este insotita intotdeauna de o degajare de energie.

⁷⁸₃₉Y + ⁸⁰₄₀Zr = ¹⁵⁸₇₉Au + energie

Ar fi posibil sa fuzioneze intre ei 3, 4 sau chiar mai multi atomi diferiti, ex. magneziu Mg, argint Ag, calciu Ca si cupru Cu, iar suma particulelor componente din structurile lor atomice, sa poata forma atomul de aur Au.

²⁴₁₂Mg + ³⁶₁₈Ag + ⁴⁰₂₀Ca + ⁵⁸₂₉Cu = ¹⁵⁸₇₉Au + energie

De asemenea, am putea fuziona si atomi mai stabili, cum ar fi cupru ⁵⁸₂₉Cu si aur ¹⁵⁸₇₉Au, de unde ar rezulta, un atom nou, necunoscut pana in prezent, alcatuit din 108 electroni, 108 protoni si 108 neutroni, denumit epsilon si o energie de 39 721,67 MeV.

⁵⁸₂₉Cu + ¹⁵⁸₇₉Au = ²¹⁶₁₀₈ S + 39721,67 MeV

S-ar putea sfida chiar imposibilul, fuzionand nobeliu ²⁰⁴₁₀₂No si lawrenciu ²⁰⁶₁₀₃Lw, din care rezulta, un atom, de asemenea, necunoscut in momentul de fata, alcatuit din 205 electroni, 205 protoni si 205 neutroni si o energie 90 776,921 MeV.

²⁰⁴₁₀₂No + ²⁰⁶₁₀₃Lw = ⁴¹⁰₂₀₅? + 90 776,921 MeV

Fizicienii Einstein, Maxwell, Fermi si alti au facut cercetari in domeniul campului unificat.

Ei urmareau sa uneasca forta electromagnetica, forta slaba si tare nucleara cu campul gravitational.

Se cunoaste ca, fortele electromagnetice si nucleare sunt de miliarde si miliarde de ori mai puternice decat fortele gravitationale.

Conform "campului unificat" sau marea unificare, trebuie sa unim forta electromagnetica, forta slaba nucleara care constituie invelisul electronic al atomului, electronii si forta tare nucleara care este alcatuita din particulele componente ale nucleului atomic, protonii si neutronii cu campul gravitational.

In camera de accelerare are loc absorbtia particulelor atmosferice pe la polaritatea electromagnetica pozitiva S, unde in faza I electronii orbitali sunt bombardati de catre fasciculul de fotoni si ca urmare a acestei interactiuni are loc smulgerea electronilor de pe orbitele lor, care se vor deplasa pe traiectorii in forma de spira, in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic pe o orbita periferica camerei de accelerare. Apar electronii liberi.

In cazul acesta si in aceasta faza are loc unirea fortei fotoelectromagnetotermice cu forta slaba nucleara, invelisul electronic al atomului, cu electroni liberi.

In faza II, raman nucleele atomice libere constituind forta tare nucleara fara norul de electroni orbitali. Fasciculul de fotoni ultravioleti interactioneaza cu protonii pe care ii smulg de la locul lor. Acestia se vor deplasa de asemenea pe traiectorii sub forma de spira, diametrul spirelor fiind mai mari datorita masei lor atomice care este mai mare decat a electronilor, in sens opus sensului electronilor, dar in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic. Apar protonii liberi.

Astfel, rezulta a doua unire a fortei fotoelectromagnetotermice cu forta tare nucleara, cu protoni care constituie elementele pozitive ale nucleului atomic.

In faza III, neutronii nucleului atomic ramasi sunt bombardati la randul lor de catre fasciculul de fotoni ultravioleti, acestia se imprastie si se deplaseaza liniar pe axul camerei de accelerare in aceeasi directie si sens cu campul electromagnetic, deoarece neutronii nu au sarcina electrica, ci numai moment magnetic. Apar neutronii liberi.

In final are loc, unirea fortei fotoelectromagnetotermice cu forta tare nucleara, cu neutronii care constituie elementele neutre din punct de vedere electric ale nucleului atomic.

Prin fuzionarea acestor particule rezulta un atom nou care are o structura atomica alcatuita din suma electronilor, protonilor si neutronilor, ai moleculelor si atomilor absorbiti in camera de accelerare si o energie obtinuta la alcatuirea sa care sunt emise, in exterior si pot fi folosite ca jet de propulsie sau in alte scopuri utile.

Din cele prezentate anterior, rezulta ca, avem in plus doua forte: fotonica si termica, fata de ceea ce s-a gandit si urmarit initial la obtinerea “campului unificat”.

Se cunoaste ca, un solenoid se comporta ca un magnet permanent.

Radiatia b alcatuita din electroni si ioni negativi care au sarcina electrica negativa emise de camera de accelerare a solenoidul de cuart, se va orienta identic cu liniile de camp magnetic in jurul solenoidului de cuart, de la polaritatea electromagnetica negativa N la polaritatea pozitiva S creand un spectru electromagnetic luminos de electroni si ioni negativi, iar tot spectrul electromagnetic luminos este incarcat electric negativ.

Campul gravitational terestru este neglijabil in acest experiment. Urmarind fenomenele prezentate in cazul acestui solenoid de cuart se poate constata ca, nu mai este necesar sa unim forta electromagnetica, forta slaba si tare nucleara cu campul gravific, deoarece prin functionarea sa, insasi solenoidul de cuart este un magnet permanent avand propriul sau camp gravitational de natura electromagnetica.

In urma cercetarilor spatiale efectuate cu ajutorul satelitilor artificiali, rachetelor sovietice si americane s-a descoperit un fenomen identic, in care un corp este inconjurat de radiatii electromagnetice.

Astfel, s-a observat si stabilit prin masurarea campurilor magnetice terestre si actiunii ionizate a particulelor ca, globul terestru este inconjurat de doua centuri de radiatii, una interioara, iar cealalta exterioara, situate in dreptul planului ecuatorial.

Centura interioara incepe de la distanta de 1000 km de suprafata Pamantului si se intinde pana la o distanta de aproximativ 25000 km, iar centura exterioara porneste de la 25 000 km si se intinde pe o distanta de 55 000 km fata de suprafata Pamantului.

Centurile de radiatii sunt formate din particule cosmice incarcate, capturate si retinute de campul magnetic al Pamantului.

Campul magnetic formeaza in jurul globului terestru o “capcana” care retine radiatia cosmica primara.

Particulele care intra in componenta centurii interioare de radiatii sunt protonii cu energii pana la 10⁸ eV, iar in centura de radiatii exterioara sunt prezenti electronii care au energii diferite.

In cazul acesta ne apropiem de acel principiu de functionare, al unui mecanism de propulsie "universal valabil" pentru calatoriile in spatiul infinit al Universului.

Intregul corp al navei este inconjurat de un spectru de radiatii electromagnetice si incarcat cu sarcini electrice.

Se stie ca, un program spatial costa imens si consuma o energie extrem de mare, numai pentru a invinge campul gravitational, 80 % din greutatea navei, il reprezinta rezervoarele de combustibil.

Solutia in cazul acesta este gasirea unui sistem sau mecanism de propulsie care sa ne permita folosirea energiei particulelor mediului in care vrem sa ne deplasam.

Atunci s-ar reduce enorm consumul de combustibil si costul unui asemenea program spatial de cercetare.

De-a lungul timpului s-au facut o serie intreaga de experiente pentru invingerea campului gravitational, s-a construit chiar o masina a timpului.

Ziarul "Informatia Bucurestiului" (30. 07. 1968) relata ca, “o masina a timpului a fost experimentata.

In timpul ultimului razboi mondial guvernul american ar fi pus la dispozitie mijloacele necesare realizarii proiectului "Philadelphia Experiment". Se pare ca, experienta ar fi reusit, dar sfarsitul tragic al echipajului acelui vapor care aparea si disparea in timp, ar fi determinat autoritatile sa abandoneze proiectul pe o perioada de timp nedeterminata, pana cand nivelul stiintei va permite reluarea sa cu sanse de reusita.

Autorul inventiei, dr. Morris Jessup, a murit la putin timp dupa experiment, in conditii neclare”.

Problema energiei este din ce in ce mai grava.

Actualele resurse de energie ale Terrei ne ajung doar pentru cateva decenii.

Daca nu gasim urgent o alta sursa de energie care sa asigure viitorul energetic al omenirii, atunci se va produce inevitabil o catastrofa mondiala.